♦ Guvernatorul BNR Mugur Isărescu: Inflaţia creşte la 4,9% (4,6% în septembrie – n. red.), contul curent al balanţei de plăţi arată rău, situaţia deficitelor gemene – comercial şi de cont curent – ...
Primăria Sibiu derulează un proiect de investiţii de 13,8 mil. lei (aproximativ 2,8 mil. euro) ce prevede lucrări de amenajare a drumurilor, a canalizării pluviale, a iluminatului şi a cablajului ...
Banca Transilvania (TLV), cea mai mare instituţie de credit din România, arată în raportul rezultatelor financiare că a obţinut un câştig de 675 mil. lei, neimpozabil, din achiziţia OTP Bank, acesta ...
Copiii şi tinerii încep să se preocupe despre ce înseamnă finanţele şi banii, în general, tot mai devreme în ziua de azi, iar pentru mulţi apare întrebarea firească: cum ne ajută şcoala să facem bani, ...
GARBE Industrial Real Estate GmbH, unul dintre cei mai importanţi dezvoltatori şi administratori de proprietăţi logistice şi industriale, atât în Germania cât şi în Europa, a înfiinţat o nouă companie ...
Fondurile europene reprezintă un sprijin real pentru antreprenorii aflaţi la început de drum sau pentru cei cu experienţă care îşi doresc să se dezvolte. Totuşi, pentru a accesa aceste fonduri este ...
Operatorii din turism din zona Bucovinei se aşteaptă ca odată deschisă autostrada Moldovei să crească numărul turiştilor ajunşi în zonă. Timpul de deplasare din sudul ţării către Moldova s-ar reduce ...
În România, utilizarea asigurărilor este adesea subestimată, iar mulţi asiguraţi nu sunt complet conştienţi de drepturile şi beneficiile pe care le au. Chiar dacă piaţa asigurărilor per total creşte, ...
Victoria lui Donald Trump a declanşat o creştere a numărului de studenţi americani care analizează posibilitatea de a-şi continua studiile universitare în străinătate. Studyportals, un important ...
Mai mult de două treimi dintre creditele acordate populaţiei au legătură cu sectorul imobiliar, dar şi jumătate dintre creditele acordate companiilor nefinanciare au garanţie imobiliară sau sunt ...
Companiile mari vând, în medie, produse mai puţin sănătoase în ţările cu venituri mai scăzute comparativ cu cele comercializate în statele cu venituri ridicate, arată a cincea ediţie a raportului ...